PRIMARIA ORASULUI BUHUSI
NR. 43826 din 18.12.2024
ANUNŢ
Primaria oraşului Buhusi, cu sediul în localitatea În conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 – Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, respectând prevederile art.VII din OUG nr.115/2023, Primăria oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, cu sediul în str. Republicii, nr.5, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale, de asistent medical principal, în cadrul D.A.S-Compartiment Asistenta Medicală Comunitară și de Asistenta Medicală desfășurată în unitățile de învătământ, din subordinea Consiliului Local Buhusi.
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, la sediul Primăriei oraşului Buhuşi – Compartiment Resurse Umane şi vor conţine în mod obligatoriu documentele prevazute la art.35 din H.G. nr.1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; (certificat de membru OAMGMAMR și adeverința participare concurs eliberată de OAMGMAMR )
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată (extras REVISAL), care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (Modelul orientativ -anexa nr. 3);
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Poate ocupa un post vacant persoana care indeplineste, condiţiile generale de participare, conform prevederilor art.542, alin.(1) si (2) din OUG nr.57/2019-Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Conditii specifice pentru ocuparea postului :
- Nivelul studiilor – Scoala Postliceala Sanitara;
- Vechime in specialitatea studiilor absolvite: minim 5 ani ;
- Să detina:certificat de membru eliberat de OAMGMAMR vizat la zi,
- : certificat de grad principal
- : aviz anual de liberă practică valabil
Concursul se va desfașura la sediul institutiei, din loc. Buhusi, Bld.Republicii, nr. 5, sala de sedinte, conform urmatorului calendar :
– depunerea dosarelor : 18.12.2024 – 10.01.2025 -ora 13, la sediul institutiei.
– selectia dosarelor si afisarea rezultatelor :13.01.2025
– proba scrisă: 22.01.2025 ora 10.00
– proba interviu : în termen de 4 zile lucrătoare de la proba scrisă
Relații suplimentare pe site-ul institutiei sau la Compartimentul Resurse Umane, persoana de contact din cadrul – Telita Claudia , tel 0234/261220, int.101.
BIBLIOGRAFIA
1.O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
-Tematica : Partea a VI-a, Titlul III: Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice
2. Constituția României, republicată
– Tematica: Drepturile, libertătile și îndatoririle fundamentale – Titlul II
3.Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
–Tematica : Titlul II- CAP. II- Executarea contractului individual de muncă
CAP. V – Sectiunile I, II si III
Titlul XI- CAP. II – Răspunderea disciplinară
CAP.III – Răspunderea patrimonială
4.O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificarile si completările ulterioare –
–Tematica: Principii și definiții.
– Dispoziții speciale – Secţiunea a III-a- Accesul la educație
– Secţiunea a V-a Dreptul la demnitatea personală
5.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr.144/2008, privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
Tematica : integral
6.HOTĂRÂRE Nr. 2 /2009, privind adoptarea Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România
Tematica : integral
7.O.M.S. nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, cu modificările şi completările ulterioare
Tematica : integral
8.ORDIN M.S. nr.5298/1668/ /2011 privind aprobarea metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor, elevilor si studentilor din Romania- Anexa I, cap.II, cu educarea, instruirea, cu modificările şi completările ulterioare
Tematica : integral
9.ORDIN M.S. nr.1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare
Tematica : integral
Nota: Se vor avea în vedere formele actualizate, la zi, ale actelor normative din bibliografie.
Pentru relaţii suplimentare privind înscrierea şi condiţiile de participare la concurs vă veţi adresa la sediul instituţiei, Compartiment Resurse Umane, persoana de contact – cons. Telita Claudia, sau la tel.0234261220, int.101.
Atribuțiile postului:
- participă alături de medicul colectivităţii la examinarea copiilor în cadrul examinărilor de bilanţ al stării de sănătate;
- Activitatea se desfăşoară la Şcoala Gimnazială ” Stefan cel Mare” Grădiniţa nr. 1 cu program prelungit, nr.7.
- efectuează de două ori pe an (la începutul şi sfârşitul anului de învăţământ) controlul periodic al copiilor (somatoterapie, somatoscopie, aprecierea acuităţii vizuale şi auditive) şi interpretează datele privind dezvoltarea fizică a tuturor preşcolarilor din grădiniţe, înscriindu-le în fişele medicale ale acestora;
- înregistrează şi supraveghează copii cu afecţiuni cronice, pe care îi trimit la cabinetele medicale din unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate, prin intermediul medicilor şcolari sau de familie, consemnând în fişele preşcolarilor rezultatele acestor examene, iar în registrul de evidenţă specială, datele controalelor medicale;
- întocmeşte evidenţa copiilor amânaţi medical la începerea şcolarizării la vârsta de 7 ani şi urmăresc dispensarizarea acestora;
- completează documentele medicale ale copiilor care urmează să fie înscrişi în clasa I;
- Supraveghează modul în care se respectă orele de odihnă pasivă (somn) şi activă (jocuri) a copiilor şi condiţiilor în care se realizează acestea;
- îndrumă personalul educativ în aplicarea metodelor de călire (aer, apă, soare, mişcare) a organismului copiilor;
- supraveghează modul în care se respectă igiena individuală a copiilor în timpul spălării acestora şi la servirea mesei;
- participă la întocmirea meniurilor săptămânale şi efectuează periodic anchete privind alimentaţia copiilor;
- consemnează zilnic, în cadrul fiecărei ture, într-un caiet destinat pentru controlul blocului alimentar, constatările privind starea de igienă a acestuia, starea agregatelor frigorifice, calitatea alimentelor scoase din magazie li a mâncării, igiena individuală a personalului blocului alimentar şi starea de sănătate a acestuia, cu interdicţia de a presta activităţi în bucătărie pentru persoanele care prezintă febră, diaree, infecţii ale pielii, tuse cu expectoraţie, amigdalite pultacee, aducând la cunoştinţa conducerii grădiniţei aceste constatări;
- asistă la scoaterea alimentelor din magazie şi controlează calitatea organoleptică al acestora, semnând foaia de alimentaţie privind calitatea alimentelor;
- colaborează cu educatoarele la formarea deprinderilor de igienă individuală la preşcolari;
- efectuează zilnic controlul medical (triajul epidemiologic) al copiilor la primirea în colectivitate;
- izolează copii suspecţi de boli transmisibile şi anunţă urgent medicul colectivităţii;
- supraveghează focarele de boli transmisibile, aplicând măsurile antiepidemice faţă de contacţi şi efectuând recoltări de probe biologice, dezinfecţii, etc.;
- prezintă produsele biologice recoltate (exsudate, nazofaringiene, materii fecale, urina) laboratoarelor de bacteriologie şi ridică buletinele de analiză în situaţii de apariţie a unor focare de boli transmisibile în colectivitate;
- aplică, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii, tratamentul profilactic al preşcolarilor sub supravegherea medicului colectivităţii;
- supraveghează starea de sănătate şi de igienă individuală a copiilor, iar în situaţii de urgenţă anunţă, după caz, medicul colectivităţii, serviciul de ambulanţă sau/şi familiile preşcolarilor;
- ţin evidenţa examinărilor medicale periodice pe care personalul angajat în colectivitate are obligaţia să le efectueze în conformitate cu normele Ministerului Sănătăţii;
- întocmesc zilnic evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmând ca revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie pentru absenţele ce depăşesc 3 zile;
- controlează zilnic respectarea normelor de igienă în grădiniţă (săli de grupă, bloc alimentar, dormitoare, spălătorie – călcătorie, grupuri sanitare, curte, etc.) aducând operativ la cunoştinţa conducerii colectivităţii deficienţele constatate;
- execută activităţi de statistică sanitară prin completarea dărilor de seamă statistice (SAN), calcularea indicilor de dezvoltare fizică şi de morbiditate (incidenţa, prevalenţa etc.);
- efectuează, sub îndrumarea medicului colectivităţii, activităţi de educaţie pentru sănătate cu părinţii, copii şi cu personalul adult (educativ, TESA) din grădiniţă;
- gestionează si manipulează, în condiţiile legii şi pe baza normelor Ministerului Sănătăţii, instrumentarul, materialele sanitare, medicamentele de la aparatul de urgenţă si deșeurile periculoase rezultate din activitatea medicala şi răspund de utilizarea lor corectă;
- completează, sub supravegherea medicului colectivităţii condica de medicamente şi de materiale sanitare pentru aparatul de urgenţă;
- însoţesc copii din grădiniţe, în cazul deplasării acestora într-o tabără de vacanţă, pe toată durata acesteia;
- acordă preşcolarilor primul ajutor în caz de urgenţă şi supraveghează transportul acestora în unităţile sanitare;
- efectuează tratamente curente preşcolarilor, la indicaţia medicului;
- supraveghează preşcolarii izolaţi în infirmerie şi efectuează tratamentul indicat acestora de către medic;
- asigură asistenţă medicală de urgenţă în taberele de odihnă pentru preşcolari, scop în care pot fi detaşate în aceste unităţi;
PRIMAR,
Ing. VASILE ZAHARIA
Comp. Resurse Umane,
Cons.Telita Claudia