12 octombrie 2024

Concurs privind ocuparea pe perioada nedeterminata a unui post vacant contractual, din cadrul serviciilor subordonate Consiliului Local Buhusi

PRIMARIA ORASULUI BUHUSI

NR.  38381 din 10.10.2023

ANUNŢ

În conformitate cu prevederile art.IV, alin.(2), lit.(a) din OUG nr.34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative si a prevederilor H.G. nr.1336/2022 – Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Primăria oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, cu sediul în str. Republicii, nr.5, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale, de executie, de instructor de educatie principal, prevăzut cu studii medii, în cadrul Directiei de Asistenta Socială – Centrul de Îngrijire de zi pentru copilul aflat în dificultate, din subordinea Consiliului Local Buhuși .

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, la sediul Primăriei oraşului Buhuşi – Compartiment Resurse Umane şi vor conţine în mod obligatoriu documentele prevazute la art.35 din H.G. nr.1336/2022:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată (extras REVISAL), care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (Modelul orientativ -anexa nr. 3);

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;      

h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

 Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

Poate ocupa un post vacant persoana care indeplineste, condiţiile generale de participare, conform prevederilor art.542, alin.(1) si (2) din OUG nr.57/2019-Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice necesare ocupării funcţiei contractuale de instructor de educatie principal :  

-Nivelul studiilor: medii absolvite cu diplomă de bacalaureat

-absolvirea cursurilor speciale pentru obtinerea certificatului de calificare profesională pentru această funcție.

-Vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului : 5 ani

-Abilitati de relationare-comunicare cu copiii;

-Abilități de muncă în echipă ;

BIBLIOGRAFIA /TEMATICA

     1.Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

             Tematica : Titlul II CAP. II- Executarea contractului individual de muncă

                                              CAP. III- Modificarea contractului individual de muncă

                                              CAP. V Încetarea contractului individual de muncă

                             Titlul XI- CAP I Răspunderea juridică

                                              CAP. II -Răspunderea disciplinară

     2.O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificarile si completările ulterioare –

              Tematica: Hărtuirea morala (art.2 alin(5^1) si  alin.(5^7)

     3.Legea nr.202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

              Tematica :Egalitatea de șanse intre femei si bărbați in domeniul muncii (cap.II)

     4.Constituția României;

             Tematica :Cap. III- Îndatoririle fundamentale

     5.Legea nr.292/2011 privind asistența socială, cu modificările și completările ulterioare;

            Tematica: cap.III – Sistemul de servicii sociale, sectiunea I

     6.Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

           Tematica :Cap.I- Dispozitii generale si definitii – art.3- art.6

             Cap.II – Drepturile copilului, sectiunea 4 – Educatie, activități recreative și culturale (art.51- art.53)

     7.H.G. nr.797/2017 pentru aprobarea Regulamentelor cadru de organizare si functionare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificarile si completarile ulterioare.

           Tematica : Anexa 2

Nota: Se vor avea în vedere formele actualizate, la zi, ale actelor normative din bibliografie.

Calendarului consursului :

Nr. crt.ActivităţiData si ora
1.Publicarea anunțului10.10.2023
2.Perioada de  depunere a dosarelor10.10.- 23.10.2023, ora 15.00
3.Selecţia dosarelor 24.10.2023
4.Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor24.10.2023
5.Susţinerea probei scrise31.10.2023, ora 09.00
6.Susţinerea interviului06.11.2023, ora 09.00

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă si interviu, candidatii nemulţumiti pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare, de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise si al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse, se face prin afişare la sediul institutiei şi pe pagina de internet https://primariabuhusi.ro, imediat după soluţionarea acestora.

Rezultatele finale se afişează la sediul Primăriei orasului Buhusi şi pe pagina de internet https://primariabuhusi.ro, sectiunea – Concursuri, în termen de o zi lucrătoare de la data afisarii rezultatelor soluționarii contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins».

Afisarea rezultatelor obtinute de candidati la probele concursului, precum și afisarea rezultatelor solutionării contestatiilor și a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.

Pentru relaţii suplimentare privind înscrierea şi condiţiile de participare la concurs vă veţi adresa la sediul instituţiei, Compartiment Resurse Umane -cons. Telita Claudia sau la tel.0234261220, int.100.

PRIMAR,

Ing. VASILE ZAHARIA

Compartiment Resurse Umane,

Cons. Sup. Telita Claudia

print

Fișiere atașate