ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
ORAŞUL BUHUŞI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind asigurarea sustenabilității proiectului “Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului viciosc al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili” (titlu vechi “Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate – model 2.0”)
Consiliul Local al oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, întrunit în ședința extraordinară din data de 19.08.2019;
Având în vedere:
– Adresa nr. 753/30.07.2019 înaintată de UNICEF București, înregistrată la instituția noastră cu nr. 23358/30.07.2019:
– Raportul nr. 24591/12.08.2019 al Direcției de Asistență Socială;
– Referatul de aprobare nr. 24729/13.08.2019 al Primarului oraşului Buhuşi;
– HCL nr. 110/31.07.2019 privind aprobarea acordului de parteneriat între UNICEF în România, în calitate de “Promotor de Proiect”, și Orașul Buhuși, prin Consiliul Local Buhuși, în calitate de “Partener de Proiect”, în vederea implementării proiectului “Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului viciosc al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili” (titlu vechi “Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate – model 2.0”);
– Planul de acţiune pentru implementarea Parteneriatului dintre Guvernul României şi UNICEF pentru perioada 2018-2022;
– Prevederile art. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările uterioare;
– Prevederile Legii nr. 18/1990 privind ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, republicată;
– Prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările uterioare;
– Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentul privind implementarea Mecanismului Financiar Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021;
– Raportul comisiei de agricultură nr. 24995/19.08.2019, raportul comisiei de urbanism nr. 24996/19.08.2019, raportul comisiei economice nr. 24997/19.08.2019 și raportul comisiei juridice nr. 24998/19.08.2019 – favorabile;
– În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. a), art. 139 alin. (3) și ale art. 140 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Ca “Partener de Proiect” în cadrul proiectului “Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului viciosc al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili” (titlu vechi “Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate – model 2.0”), după semnarea contractului de finanțare și finalizarea implementării proiectului, UAT Orașul Buhuși va asigura sustenabilitatea investiției pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la data aprobării de către Fondul Român de Dezvoltarea Socială (FRDS) a raportului final al proiectului.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi comunicată Reprezentanței UNICEF în România, Primarului orașului Buhuși, Instituției Prefectului – Județul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate, va fi dusă la îndeplinire de către compartimentele de specialitate din cadrul instituției și va fi adusă la cunoștința publică în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
OVIDIU SCRIITORU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons. Jur. OANA MIHAI
Hotărârea nr. 120
Din 19.08.2019
Total consilieri în funcție – 19
Prezenți – 15
Voturi „pentru” – 15
Voturi „împotrivă” – 0
„Abțineri” – 0