6 octombrie 2024

HCL nr. 51/23.04.2019

ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
ORAŞUL BUHUŞI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE
privind aprobarea Programului de gospodărire a oraşului
Buhuşi pentru anul 2019

Consiliul Local Buhuşi, judeţul Bacău, întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.04.2019;
Având în vedere:
– Raportul nr. 10640 /02.04.2019 al compartimentului de specialitate;
– Expunerea de motive nr. 10641/02.04.2019 a Primarului oraşului Buhuşi;
– OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și modificată;
– OG nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, modificată și completată;
– Legea nr. 265/2006 privind aprobarea din OUG nr. 195/2005 – privind protecţia mediului – modificată şi completată;
– Prevederile OUG nr. 114/2007 privind modificarea şi completarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului – modificată şi completată;
– Prevederile Legii nr. 47/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor;
– Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată și modificată;
– Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic;
– Prevederile HGR nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, modificată şi completată;
– Prevederile Legii nr. 51/2006 – Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice – republicată și modificată;
– Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările și completările ulterioare;
– Lege nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
– Prevederile art. 8 din Ordonanţa nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată prin Legea nr. 515/2002 – modificată şi completată;
– Legea nr.112/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1466/2010 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 1.549/2008 privind aprobarea Normelor tehnice pentru elaborarea Registrului local al spaţiilor verzi;
– HG nr. 342/2013 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile;
– Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, modificat și completat;
– OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, completata si modificata;
– HG nr. 1059/2013, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, modificată și completată;
– Legea nr. 226/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului;
– HCL nr. 92/2013 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţională pentru faptele săvârşite de instituţii publice, agenţi economici, persoane fizice şi alte persoane juridice în domeniul protecţiei mediului, a spaţiilor verzi, a aranjamentelor floricole, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protejare stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă, păstrarea şi protecţia dotărilor gospodăreşti, a mobilierului urban, a desfăşurării activităţii de picnic, a normelor legale de igienă şi sănătate publică, de conduită, comportament şi de convieţuire socială, în domeniul comercial, transport de mărfuri şi persoane, în pieţe, târguri şi oboare, etc.;
– Legea nr. 195/2006 – Legea-cadru a descentralizării, cu modificările şi completările ulterioare;
– Raportul comisiei de agricultură nr.13042/22.04.2019, raportul comisiei de urbanism nr. 13043/22.04.2019, raportul comisiei economice nr. 13215/23.04.2019 și raportul comisiei juridice nr. 13216/23.04.2019, favorabile;
– În baza dispoziţiilor art.36 alin2 lit.b, alin 4, lit.f, alin. 5 lit.c, art. 45, art.48, alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001 – republicată şi modificată.

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se aprobă Programul de gospodărire al oraşului Buhuşi pe anul 2019, conform anexei – parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către compartimentele de specialitate, potrivit competenţelor, şi va fi comunicată Primarului oraşului Buhuşi și Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CRISTIAN COJOCARU

CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL ORAȘULUI,
Cons. Jur. OANA MIHAI

Hotărârea nr. 51
Din 23.04.2019

Total consilieri în funcție – 19
Prezenți – 19
Voturi „pentru” – 19
Voturi „împotrivă” – 0
„Abțineri” – 0

print

Fișiere atașate

  • pdf 51_HCL
    Dimensiune fișier: 7 Mo