La Buhuși, vaccinarea populației a început pe data de 15 februarie 2021, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”, iar singurul vaccin primit a fost cel dezvoltat de AstraZeneca, lotul ABV2856.
Informațiile apărute în presă în ultimele 24 de ore arată că au fost raportate probleme legate de coagularea sângelui, în Italia, la pacienți vaccinați cu serul din acest lot.
În urma deciziei de aseară a CNCAV, cele 70 de doze rămase din acest lot la Buhuși au fost retrase, ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre.
Nicio persoană vaccinată la Buhuși cu serul AstraZeneca începând de pe 15 februarie nu a semnalat reacții adverse moderate sau grave, indiferent de natura lor.
Vaccinarea continuă la Buhuși, după ora 13:00, cu un nou lot de vaccinuri.
În această dimineață, Centrul de Vaccinare de la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” este programat să primească un lot nou de doze de vaccin AstraZeneca, precum și doze din vaccinul Moderna.