23 iunie 2024

Proiecții aniversare, spectacol de teatru și recital extraordinar, la „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”

O ediție cu Eugen Doga, Izabela Bostan, Emil Stanciu, Alexandra Foamete, Laurențiu Damian, Adrian Vîlcu, Barbu Silviu Tripăduș, Carmen Tripăduș.

A doua ediție a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan va avea loc în mai puțin de o săptămână, în orașul natal al celei cunoscută și sub numele de regizoarea filmelor pentru copii. Festivalul, care este unic la noi în țară, este organizat de Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis.

În cele trei zile de festival, respectiv 28, 29 și 30 aprilie, locuitorii orașului Buhuși și toți cei care o iubesc pe regizoarea Elisabeta Bostan sunt așteptați la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” Buhuși. Evenimentul este adresat în special copiilor, care vor avea ocazia să (re)vadă pe marele ecran unele dintre cele mai apreciate filme românești pentru copii din toate timpurile. Totodată, organizatorii anunță și evenimente speciale, dedicate întregii familii.

Credem că acest proiect poate să devină tradiție, mai ales după deschiderea pe care am văzut-o anul trecut în orașul natal al regizoarei Elisabeta Bostan. Publicul și autoritățile locale din Buhuși au spus DA unei reverențe pentru o viață dedicată filmului românesc și copiilor. După ediția din 2022, ne-am dat seama că Buhușiul este un oraș cu potențial creativ mare. Astfel, anul acesta, pe lângă filmele din program, am pregătit un concurs de scurtmetraje, dar și sesiuni tematice de Masterclass, pentru tinerii care vor să cunoască lumea cinematografiei. Invitații din program completează frumos ideea de la care a pornit festivalul: recunoștință pentru o viață dedicată artei. Această ediție va fi o (re)întâlnire de suflet, cu familia doamnei Bostan, marele compozitor Eugen Doga, domnul Laurențiu Damian și actori care au jucat/debutat în filmele regizate de Elisabeta Bostan. Avem planuri mari legate de zonă și de festival”, a precizat Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.

„Prima ediție a festivalului a pus orașul Buhuși pe harta cinematografiei românești, iar pentru ediția a II-a ne propunem să diversificăm activitățile și să implicăm și mai mult tinerii în această acțiune ce a luat naștere în jurul Doamnei filmelor pentru copii, marea regizoare născută la Buhuși, Elisabeta Bostan. Concursul de scurtmetraje, workshop-ul despre regie și film, susținut de nume importante din cinematografia românească sunt punctele forte ale acestei ediții”, spune Vasile Zaharia, primarul Orașului Buhuși.

Programul complet include proiecții de film, unele aniversare, un spectacol de teatru, un concurs de scurtmetraje, două Masterclass-uri, lansări de carte, expoziții de fotografie și, mai mult, o serie de evenimente organizate în semn de apreciere și recunoaștere pentru prestigioasa activitate.

Concret, deschiderea celei de-a doua ediții a unicului festival dedicat regizoarei de filme pentru copii Elisabeta Bostan va avea loc vineri, 28 aprilie, la ora 18.00, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși. Momentul va cuprinde: discursuri inaugurale, lansare MasterClass de realizare scurtmetraje susținut de Izabela Bostan, lansarea competiției de scurtmetraje Unde ești, copilărie? | S’Curte, vernisajul expoziției de fotografie Aventurile istețului Năică (Năică și peștișorul – 60 de ani de la lansare), vernisajul expoziției de fotografie FRAM 40.

A doua zi de festival, vineri, 29 aprilie, va cuprinde o proiecție specială, în cadrul Centenarul Ion Popescu Gopo – Maria Mirabela – (regia: Ion Popescu Gopo). Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în prezența invitaților: Eugen Doga, Laurențiu Damian. Această proiecție va fi urmată de un recital extraordinar, susținut de marele compozitor Eugen Doga.

În ultima zi de festival, duminică, 30 aprilie, de la ora 11:00, echipa Ateneului Național din Iași va interpreta spectacolul de teatru Capra cu trei iezi  (regia: Erica Moldovan și Dumitru Florescu).

Toate evenimentele din cadrul proiectului vor avea loc în prezența invitaților, care se vor întâlni și vor interacționa cu publicul: Izabela Bostan, Emil Stanciu, Alexandra Foamete, Laurențiu Damian, Adrian Vîlcu, Eugen Doga, Barbu Silviu Tripăduș, Carmen Tripăduș

Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.

PROGRAMUL EDIȚIEI

Vineri, 28 aprilie 2023

Ora 18.00 – Deschiderea oficială – Festivalul CineCopilăria, ediția a II-a

*discursuri inaugurale

*lansare MasterClass de realizare scurtmetraje susținut de Izabela Bostan

*lansare competiția oficială de scurtmetraje, ediția I

*vernisajul expoziției de fotografie Aventurile istețului Năică (Năică și peștișorul – 60 de ani de la lansare)

*vernisajul expoziției de fotografie FRAM 40

Ora 18.30 – Prezentare making of CineCopilăria, ediția I, 2022

*Interviu (rezumat) cu Elisabeta Bostan – realizator Andrei Giurgia, producție Cinemaraton 2022

*Lansare de carte – Mari regizori, Mari coregrafi în Muzicalul American de Izabela Bostan

Prezintă: Emil Stanciu și Izabela Bostan

Ora 19.00 – Proiecție scurtmetraje seria Aventurile istețului Năică – (regia Elisabeta Bostan)

*Năică și peștișorul, 1963 – Proiecție aniversară – 60 de ani de la lansare

*Năică și barza ,1966

*Năică pleacă la București, 1967

*Năică și veverița, 1967

Invitați: Izabela Bostan, Alexandra Foamete, Laurențiu Damian, Emil Stanciu

Sâmbătă, 29 aprilie 2023

Ora 12.00 – Fram – (regia Elisabeta Bostan), 1983 – Proiecție aniversară – 40 de ani de la lansare

*Difuzarea primului episod din serial, Ultima cavalcadă a secolului

Invitați: Izabela Bostan, Adrian Vîlcu, Laurențiu Damian

Ora 14.00 – Unicitate și stil în filmele Elisabetei Bostan – MasterClass susținut de prof.univ.dr. Laurențiu Damian (regizor, președintele Uniunii Cineaștilor din România)

Ora 17.00 – Maria Mirabela – (regia Ion Popescu Gopo), 1989 – Proiecție în cadrul Centenarul Ion Popescu Gopo

Invitați: Eugen Doga, Laurențiu Damian

*Difuzarea scurtmetrajului Scurtă istorie (regia Ion Popescu Gopo)

Ora 20.00 – Recital extraordinar Eugen Doga

Duminică, 30 aprilie 2023

Ora 11.00 – Capra cu trei iezi – Spectacol de teatru pentru copii – (regia Erica Moldovan și Dumitru Florescu) – O producție Ateneul Național din Iași

Ora 14.00 – Gata oricând! – Eroii de la Podul Jiului – (regia Sergiu Prodan, Barbu Silviu Tripăduș), 2022

Invitați: Barbu Silviu Tripăduș, Carmen Tripăduș

Ora 17.00 – Festivitatea de închidere a Festivalului CineCopilăria, ediția a II-a

*Prezentarea și premierea scurtmetrajelor câștigătoare, înscrise în competiție

*Prezentarea scurtmetrajelor realizate în timpul MasterClass-ului susținut de Izabela Bostan și making of

*Concluziile ediției

DESPRE FESTIVAL

Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan este organizat de Asociația Artis din Iași și Primăria Buhuși, orașul în care s-a născut regizoarea filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan. Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în perioada 5-6 martie 2022, când peste 1.500 de spectatori au (re)văzut filmele copilăriei, pe marele ecran de la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși, aceasta fiind inaugurată chiar în deschiderea festivalului.

În cadrul primei ediții au avut loc 13 evenimente, în prezența actorilor și regizorilor invitați, dintre care amintim: Izabela Bostan, Ileana Popovici, Manuela Hărăbor, Bianca Brad, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Medeea Marinescu și Laurențiu Damian.

_______________________

Organizator: Primăria Orașului Buhuși

Produs de: Asociația ARTIS

Susținut de: Cinemaraton

Cu sprijinul: CNC, Uniunea Cineaștilor din România, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Dacin Sara

Partener de ospitalitate: Podu’ cu lanțuri

Transportator oficial: TAROM

Sponsori: Mageca, Inter Trans Com, Stofe Buhuși, Bonito, Vitamin Aqua

Parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Asociația Studenților Jurnaliști Iași

Parteneri media: Agerpres, Deșteptarea, Radio România Iași, Radio România Cultural, Itsy Bitsy, VIVA FM, Adevărul, Movie News, Plus TV Bacău, Ziarul de Iași, Suplimentul de Cultură, inoras.ro

print