Modul de alarmare publică
Semnalele de alarmare a populaţiei şi semnificația acestora: PREALARMA AERIANĂ: transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Sunetul se compune din 3 impulsuri a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele.
ALARMA AERIANĂ: prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a localității respective. Sunetul se compune din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
ALARMA LA DEZASTRE: prevenirea populației asupra pericolului produs de dezastre naturale. Sunetul se compune din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
ÎNCETAREA ALARMEI: înștiințarea populației că pericolul a trecut. Sunetul se compun dintr-un semnal continuu, de aceeaşi intensitate cu durata de 2 minute.
MIJLOACE DE ALARMARE
După principiul de construcţie şi funcţionare, mijloacele de alarmare se clasifică în : mijloace acustice şi mijloace optice.
Mijloacele de alarmare acustice asigură: transmiterea de mesaje verbale în direct sau preînregistrate prin intermediul sirenelor electronice; emiterea de sunete acustice cu frecvenţe de 200-500 Hz prin mijloace: -speciale: sirene electrice de diferite puteri, sirene dinamice cu aer comprimat, motosirene, şi sirene de mână. -obişnuite: fluiere cu aer comprimat, clopote, sonerii, claxoane etc.
Mijloacele de alarmare optice asigură emiterea de semnale luminoase şi pot fi : panouri sau dispozitive luminoase.
Sirenele electronice şi electrice se instalează la : construcţiile industriale, hidrotehnice, social-culturale, economico-administrative, şcoli, clădiri de locuit, agenţi economici cu grad de risc, instituţii publice, unităţi şi formaţiuni militare.